Foarte multe persoane colecteaza adrese de email de la inceputul lansarii unui website, dar nu au avut timp sa le contacteze din prima zi, din lipsa de timp sau lipsa unui serviciu de newsletter.

Dupa o vreme realizezi ca ai timp sa contactezi listele de email-uri sau gasesti un serviciu newsletter precum SendMachine si decizi sa trimiti campanii de email marketing.
Nu trebuie sa te grabesti cu acest lucru. Daca o lista de contacte este mai veche, de peste 5-6 luni, trebuie sa te prezinti din nou destinatarilor.

Nu poti sa te astepti ca dupa o perioada lunga de timp ce ai tinut acele adrese de email nefolosite, este perfect in regula sa incepi sa le trimiti campanii newslettere. Daca incepi sa trimiti email-uri la o lista veche, poti sa intampini mai multe probleme:

Destinatarii se vor intreba cine esti si de unde ai email-ul lor
Nimeni nu isi aminteste ca s-a inregistrat intr-o lista de email-uri acum un an sau mai mult. In fiecare zi navigam pe internet, iar cand gasim ceva interesant ne inregistram cu adresa de email la un newsletter, pentru a primi informatii utile. Daca trimiti primul email dupa mai mult de 2-3 luni, nimeni nu isi va aminti cine esti. Pregateste pentru plangeri de spam si raportari de abuzuri. Nu va dura mult pana ce vei ajunge in blacklist-ul marilor companii ISP.

Bounce cu Procentaj Ridicat
SendMachine calculeaza rata de bounce a fiecarei campanii. Daca trimiti o campanie newsletter unei liste vechi de email, vei avea un procentaj ridicat la bounce, ceea ce nu este un lucru bun. Rata de bounce reprezinta procentajul email-urilor trimise care nu pot fi livrate.
Exista Soft Bounce care s-ar putea sa apara atunci cand mailbox-ul destinatarului a ajuns la capacitate maxima, server-ul este cazut sau mesajul este prea lung.
Hard Bounce-ul apare atunci cand email-ul trimis nu poate fi livrat niciodata, din cauza ca adresa este invalida (numele domeniului nu exista, adresa a fost schimbata, etc) sau serverul de mail al destinatarului a blocat serverul tau.
O rata normala de bounce este in jur la 10%.
Cel mai bine ar fi sa folosesti un sistem automat care curata lista de email-urile cu probleme.

 

Email-ul prin care te prezinti din nou
Sfatul nostru este, ca atunci cand vrei sa trimiti primul email unei liste vechi, sa trimiti un email prin care sa te prezinti din nou. Este important sa le amintesti destinatarilor cine esti si ce faci. Sa le aduci aminte ca in urma cu ceva timp au solicitat sa primeasca newslettere sau oferte speciale de la compania ta. Daca poti introduce date despre cand s-au inscris sau daca au cumparat ceva de la tine, pentru a le improspata memoria.
In final mentioneaza ca de acum vei trimite newslettere si ai vrea ca acestia sa ramana in lista, pentru ca vor primi oferte interesante.

Ideea este sa nu iti sochezi destinatarul, din senin, cu un newsletter incarcat cu oferte sau promotii. Este ca atunci cand vezi in multime o veche colega din liceu, fugi spre ea si apoi ii stampilezi obrazul cu un sarut mare si umed. Trebuie sa incepi cu, ”buna, iti amintesti de mine?”. Daca nu te prezinti din nou, ar trebui sa fi pregatit pentru situatia cand nu te recunoaste si scoate un dispozitiv de autoaparare cu electrosocuri :).

Exemplu de email de prezentare:

Buna ziua,
Va mai amintiti de noi? Ne-ati vizitat site-ul in data de ”zz.ll.aaaa” cand v-ati abonat la newsletter-ul nostru. In cele din urma ne-am hotarat sa realizam un program de newsletter si vrem sa ne asiguram ca doriti sa primit in continuare noutati din partea noastra. Speram ca asa va fi, pentru ca odata pe luna vom trimite un newsletter care va contine informatii folositoare, sfaturi sau oferte speciale. Desigur, nu vrem sa va umplem casuta de mail cu informatii pe care nu le doriti, prin urmare daca doriti puteti sa accesati link-ul de ”dezabonare” din acest email.

Acesta este un exemplu bland in care se aminteste cine esti si contine un link de dezabonare. O alta optiune este sa le ceri oamenilor sa se re-aboneze. In acest caz foloseste un link cu ”Inregistreaza-ma”, ”Abonare newsletter” sau ”Ma abonez”, in locul unui link cu ”dezabonare”. Cu aceasta metoda vei pierde mai multe email-uri, dar avantajul este ca lista va fi mult mai curata, iar campaniile lansate vor fi mai eficiente.

Autor Adrian Oltean

Sunt membru al echipei Sendmachine, iar scopul meu este sa va ofer informatii folositoare in desfasurarea activitatii, configurarea setarilor site-urilor sau aplicatiilor folosite de acestea.

Email | Web | Twitter | Facebook | Alte articole de

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.